INTERVIU. România poate înregistra temperaturi de peste 50 de grade. Climatolog ANM: „Recordul absolut din 1951 va fi doborât în anii ce vin”

INTERVIU. România poate înregistra temperaturi de peste 50 de grade. Climatolog ANM: „Recordul absolut din 1951 va fi doborât în anii ce vin”
Climatologul ANM. Sursă foto: ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO
Publicat: 27/07/2021, 09:00

Anotimpurile vor rămâne patru, dar durata și caracteristicile lor se vor modifica, spune Roxana Bojariu, director al Departamentului de Climatologie din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), care avertizează că, în cel mai pesimist scenariu, în următorii ani temperatura medie în România ar putea crește cu peste 3 grade Celsius în august, cea mai caldă lună a anului.

Climatologul susține că recordul de temperatură absolută înregistrat în 1951 la  stația meteo Ion Sion, din regiunea Bărăganului, va fi, cu probabilitate mare, doborât în anii care vin.

Există tendințe semnificative statistic de creștere a temperaturii pentru toate anotimpurile, mai mari vara si iarna (când ele acoperă toată România cu valori semnificative statistic).  Temperatura medie anuală are si ea o tendință de creștere – a crescut cu peste un grad Celsius, la nivelul României, începând din 1901 si până acum. Numărul de zile cu valuri de căldură a crescut în mod semnificativ, în zonele de câmpie din sudul si vestul țării”, explică Roxana Bojariu, într-un interviu pentru Gândul.

Climatologul Roxana Bojariu mai spune că există o tendință de reducere a cantităților de precipitații în lunile de vară, chiar în condițiile creșterii intensității precipitațiilor, ceea ce va avea un impact negativ asupra rezervei de apă din sol.

Reprezentantul ANM atrage atenția că, în condițiile accelerării încălzirii globale, grosimea medie a stratului de zăpadă are tendințe de reducere, în majoritatea regiunilor, comparativ cu perioada  1961-1990 și 1991-2020.

Intensitatea precipitațiilor a crescut: cantități mai mari de precipitații cad în intervale scurte de timp. Numărul de zile cu averse de ploaie a crescut în majoritatea regiunilor României.  Tendințele de reducere a grosimii  stratului de zăpadă sunt mai clare mai ales în partea a doua a iernii si în regiunile joase. Experimentele numerice cu modele climatice sugerează că, în condițiile accelerării încălzirii globale, toate aceste semnale se vor amplifica. În cazul cantităților de ploaie care cad în cantități mari pe durate scurte, nu există timp suficient pentru infiltrarea în sol și predomină scurgerea de suprafață. În plus, acestea au impact asupra severității inundațiilor rapide, eroziunii solului fertil etc.

Roxana Bojariu, climatolog ANM

Rămân patru anotimpuri, dar se schimbă caracteristicile

În ceea ce privește anotimpurile, climatologul Bojariu spune că acestea vor rămâne patru, însă durata și caracteristicile se schimbă comparativ cu deceniile anterioare.

„Primăvara, în medie, are tendința de a se declanșa mai repede, vara tinde să dureze mai mult. Ciclul de patru anotimpuri nu se modifică pentru că el este  rezultanta poziției României pe glob, la latitudinile medii, și a unor factori orbitali ce sunt constanți la scara de timp a schimbării climatice actuale, și vorbim de sute de ani De exemplu, înclinarea axei Pământului pe planul orbitei sale în jurul Soarelui, ce poate influența contrastul între vară și iarnă, se modifică la scara de timp de zeci de mii de ani”, explică Roxana Bojariu.

Climatologul ANM, Roxana Bojariu. Sursă foto: Digi 24

Temperaturile pot atinge pragul de 50 grade Celsius

Reprezentantul ANM a avertizat că, în următorii ani, în sudul țării ar putea fi înregistrate temperaturi chiar de 50 de grade Celsius. Mai mult, estimările pe baza experimentelor numerice cu modele climatice sugerează că la nivelul României ar putea fi înregistrată o creștere medie a temperaturii lunare de peste 3 grade Celsius, în cea mai caldă lună a anului, august.

Creșterile pot fi și mai mari, dacă analizăm la nivel de regiune și chiar la nivel local, acolo unde factori specifici modulează răspunsul la încălzirea globală. De exemplu, zonele montane se încălzesc mai mult. Pe de altă parte, vara, sudul României este cel pentru care tendința de creștere a temperaturii este cea mai mare. Dacă ne referim nu la medii sezoniere sau lunare, ci la valori zilnice – acestea pot atinge valori mai mari. În rezultatele experimentelor numerice cu modele climatice din programul EURO-CORDEX, am identificat, în intervalul 2021-2050, chiar si o valoare de 50 grade Celsius în zona Bărăganului. E vorba de un eveniment foarte rar, dar ne indică faptul că recordul absolut de temperatură , în vigoare azi – 44,5 grade Celsius, stabilit în Bărăgan, la 10 august 1951 – va fi, cu probabilitate mare, doborât în anii si deceniile ce vin”, a mai spus climatologul ANM, în interviul pentru Gândul.

Citește și EXCLUSIV. Climatologul francez Jean Jouzel explică de ce trecem de la valuri de căldură la furtuni și inundații. „Este doar începutul. Ne îndreptăm spre o creștere a temperaturii cu 4-5 grade”

Ina Stoica
Este absolventă a Facultății de Litere-Limbi și Literaturi Străine din București. Are un masterat în domeniul jurnalismului și cel al comunicării mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Halucinant! Victimele accidentului de la 2 Mai, învinovăţite pentru că au fost ucise de Vlad...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Intervenție jenantă la Cluj-Napoca: O polițistă a pulverizat spray lacrimogen în fața colegului ei
De la ce s-ar fi infectat Florin Piersic, de fapt. Amputarea piciorului, decizia drastică a...
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de...
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Tânăr în vârstă de 21 de ani, sechestrat și bătut în Chiajna. Victima le-ar fi...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Guvernul a anunţat luna în care vor avea loc alegerile prezidenţiale în România
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Cutremur după gratii. Elena UDREA a...
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic! Maestrul avea septicemie: ”S-au infectat...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Test de cultură generală. Ce țară folosește 99% energie regenerabilă?